Ce e bursa?
La știri auzi „bursa a scăzut” și pare ceva doar pentru oameni în costum. Ideea de bază e simplă: o firmă se poate împărți în bucăți, iar bucățile se pot cumpăra și vinde.
O felie dintr-o firmă
Să zicem că vrei să deschizi un atelier de biciclete. Îți trebuie 100.000 de lei, dar ai doar 10.000. Poți împărți firma în 100 de bucăți egale, numite acțiuni, și vinde 90 dintre ele altor oameni, câte 1.000 de lei bucata.
Toți cei care au acțiuni se numesc acționari: sunt, fiecare puțin, proprietarii firmei. Dacă atelierul face profit, o parte se poate împărți între ei. Dacă merge prost, valoarea bucăților lor scade.
Partea de profit împărțită acționarilor se numește dividend. Nu e obligatorie: multe firme preferă să bage tot profitul înapoi în afacere, ca să crească. Acționarii mai au și dreptul să voteze la adunarea generală, de exemplu cine conduce firma. Cine are mai multe acțiuni are mai multe voturi.
Există și obligațiuni: atunci nu cumperi o bucată din firmă, ci îi împrumuți bani, iar ea promite să ți-i dea înapoi cu dobândă. Riscul e de obicei mai mic, dar și câștigul.
Târgul de acțiuni
Mai târziu, cineva vrea să-și vândă acțiunea, iar altcineva vrea s-o cumpere. Se întâlnesc la bursă, un fel de târg, azi aproape în întregime pe calculator.
Prețul nu e fix. Se schimbă tot timpul, după câți oameni vor să cumpere și câți vor să vândă. Când apar vești bune despre firmă, mai mulți vor să cumpere și prețul urcă. Când apar vești proaste, mulți vor să vândă și prețul scade.
Uneori oamenii se sperie fără motiv sau se entuziasmează prea tare. Prețul unei acțiuni e și matematică, și psihologie.
Una dintre primele burse de acțiuni a apărut la Amsterdam, la începutul anilor 1600, când o mare companie de comerț pe mare și-a vândut acțiunile publicului. Bursa de Valori București a pornit în 1882, a fost închisă în anii comunismului și și-a reluat activitatea în 1995.
Riscul și coșul cu ouă
O singură firmă poate da faliment, iar acțiunile ei pot ajunge să nu mai valoreze nimic. De aceea, cine investește pune de obicei bani în multe firme diferite, din domenii diferite. Dacă una cade, celelalte o pot compensa. Se numește diversificare.
Pe zile și luni, bursa urcă și coboară imprevizibil. Pe zeci de ani, în multe țări, acțiunile au crescut în medie mai mult decât banii ținuți la bancă. Dar istoria nu e o garanție, iar anumite perioade au fost foarte proaste.
Există fonduri care cumpără deodată bucăți din sute de firme, ca un coș gata făcut. Cine le cumpără are o bucățică din toată piața. Dezavantajul diversificării e că nici câștigul nu mai poate fi spectaculos: renunți la șansa unei lovituri mari ca să eviți o pierdere totală.
Copiii nu pot cumpăra singuri acțiuni: pentru asta e nevoie de un cont pe care îl deschide un adult. Lecția asta explică ideea, nu îți spune ce să cumperi.
Dacă cineva îți promite că îți dublezi banii într-o lună, sigur și fără risc, aproape sigur vrea să te păcălească. În lumea banilor, câștigul mare vine aproape mereu cu risc mare.
Fapt sau legendă?
„Prețul unei acțiuni arată exact cât valorează firma.”
„Dacă ai acțiuni la o singură firmă, poți pierde toți banii puși acolo.”
„Cei care lucrează la bursă pot prezice sigur dacă prețurile vor urca mâine.”
Experiment: bursa cu zaruri
Nu se știe încă
Economiștii se ceartă de zeci de ani. Unii spun că prețul include deja tot ce se știe, deci nimeni nu poate câștiga constant prezicând. Alții arată că oamenii au obiceiuri, se sperie și se entuziasmează în grup, iar asta lasă urme care pot fi studiate. Nimeni n-a găsit încă o metodă care să meargă mereu.
Testul lui Kokodel
- Malkiel B. G. A Random Walk Down Wall Street. W. W. Norton.
- Dimson E., Marsh P., Staunton M. Triumph of the Optimists: 101 Years of Global Investment Returns. Princeton University Press, 2002.
- Petram L. The World's First Stock Exchange. Columbia University Press, 2014.
- The Prize in Economic Sciences 2013: Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen, Robert J. Shiller. NobelPrize.org.