Cine au fost primii filozofi?
Acum aproximativ 2.600 de ani, câțiva greci au început să caute răspunsuri în natură, nu în povești despre zei supărați. Unele răspunsuri erau greșite. Felul de a întreba era foarte bun.
Iubitorii de înțelepciune
„Filozofie” vine din greacă și înseamnă „iubirea de înțelepciune”. Filozofii nu se mulțumesc cu „așa e și gata”. Întreabă: Din ce e făcută lumea? Ce e binele? Ce putem ști sigur?
Thales din Milet, care a trăit acum aproximativ 2.600 de ani, e numit adesea primul filozof grec. S-a întrebat din ce e făcut totul și a răspuns: din apă. Răspunsul era greșit. Dar a căutat explicația în natură, iar asta era nou.
Galeria gânditorilor
Pitagora și elevii lui credeau că lumea poate fi descrisă prin numere. Au observat că o coardă de două ori mai scurtă cântă aceeași notă, dar mai sus. Heraclit spunea că totul se schimbă mereu: nu poți intra de două ori în același râu, pentru că apa a curs, iar tu te-ai schimbat.
Democrit și-a imaginat că totul e făcut din bucăți minuscule care nu se pot tăia, pe care le-a numit atomi. Fără niciun instrument, doar gândind.
Socrate n-a scris nimic. Umbla prin Atena și punea întrebări, ca oamenii să-și dea seama ce știu cu adevărat. Elevul lui, Platon, a fondat Academia, una dintre primele școli de filozofie. Elevul lui Platon, Aristotel, a scris despre aproape orice: animale, plante, stele, logică, teatru. A fost și profesorul lui Alexandru cel Mare.
Diogene trăia într-un vas mare de lut, ca să arate că omului îi trebuie foarte puțin.
Anii lor, aproximativ: Thales pe la 624-546 î.Hr., Pitagora pe la 570-495 î.Hr., Heraclit pe la 500 î.Hr., Democrit pe la 460-370 î.Hr., Socrate 470-399 î.Hr., Platon 428-348 î.Hr., Aristotel 384-322 î.Hr. Pentru cei mai vechi, datele sunt estimări ale istoricilor antici.
Democrit a avut dreptate că materia e făcută din bucăți mici. Dar atomii de azi se pot „tăia”: au în ei protoni, neutroni și electroni. Numele grecesc „atomos”, adică „netăiabil”, a rămas, deși nu mai e corect.
Calea de mijloc
Aristotel credea că o calitate bună, o virtute, stă de obicei la mijloc, între două greșeli. Curajul e între frică de tot și îndrăzneală oarbă. Generozitatea e între zgârcenie și risipă.
Nu e o regulă de matematică: mijlocul se găsește cu judecată, după situație. Pentru Aristotel, virtutea se învață prin exercițiu, ca un instrument muzical. Devii curajos făcând, des, lucruri curajoase.
Metoda lui Socrate
Socrate nu dădea răspunsuri. Punea întrebări, una după alta, până când omul descoperea singur unde greșea. Exemplu: „Un prieten bun e cel care îți dă mereu dreptate.” „Și dacă vrei să faci ceva periculos, tot îți dă dreptate?” „Nu... Atunci un prieten bun e cel care vrea binele tău, chiar dacă îți spune lucruri incomode.”
Nimeni n-a dat răspunsul, dar ideea s-a îmbunătățit la fiecare întrebare. Așa se numește metoda socratică, folosită și azi de profesori, avocați și cercetători.
Socrate le punea atâtea întrebări atenienilor încât se compara singur cu un tăun care înțeapă un cal leneș, ca să-l trezească.
Fapt sau legendă?
„Pitagora a descoperit notele muzicale ascultând ciocanele unui fierar.”
„Diogene locuia într-un butoi de lemn.”
„Aristotel a fost profesorul lui Alexandru cel Mare.”
Experiment: un dialog socratic
Nu se știe încă
Thales a pus întrebarea acum 2.600 de ani și încă nu avem tot răspunsul. Măsurătorile din cosmos arată că materia obișnuită, din atomi, e doar aproximativ 5% din univers. Restul e numit „materie întunecată” și „energie întunecată”. Le vedem efectele, dar nu știm din ce sunt făcute.
Testul lui Kokodel
- Diogenes Laertios. Despre viețile și doctrinele filozofilor.
- Aristotel. Etica Nicomahică, cartea a II-a.
- Stanford Encyclopedia of Philosophy. Thales; Pythagoras; Democritus; Socrates; Aristotle.
- NASA Science. Dark Energy and Dark Matter.