De unde vine aurora boreală?
Perdele verzi și roz care se mișcă pe cer, fără niciun sunet. Popoarele din nord au crezut că sunt spirite. Explicația adevărată pornește de la 150 de milioane de kilometri distanță, de pe Soare.
Vântul solar și scutul Pământului
Soarele nu trimite doar lumină. Aruncă în spațiu, tot timpul, particule minuscule cu sarcină electrică: electroni și protoni. Fluxul lor se numește vânt solar și merge cu sute de kilometri pe secundă.
Pământul are un scut: e un magnet uriaș. Câmpul lui magnetic abate cele mai multe particule. Unele alunecă pe liniile câmpului și coboară în atmosferă aproape de cei doi poli.
Câmpul magnetic al Pământului vine din miezul exterior al planetei, unde fierul topit curge și se rotește. Mișcarea unui metal care conduce curentul face un câmp magnetic; fenomenul se numește geodinam. Zona din jurul Pământului în care câmpul ăsta oprește vântul solar se numește magnetosferă.
Uneori, Soarele aruncă deodată un nor uriaș de particule, numit ejecție de masă coronală. Când ajunge la Pământ, după una-trei zile, avem o furtună geomagnetică.
De unde vin culorile
Sus, cam la 100-300 de kilometri înălțime, particulele lovesc atomii și moleculele din aer și le dau energie. Apoi atomii eliberează energia ca lumină, cam cum face gazul dintr-o reclamă cu neon.
Culoarea depinde de gaz și de înălțime. Oxigenul dă verdele, cea mai des întâlnită culoare, și roșul, mai sus. Azotul dă albastrul și violetul, mai jos.
Fiecare gaz poate da doar anumite culori, pentru că electronii lui pot sări doar între anumite trepte de energie. Verdele oxigenului apare mai ales pe la 100-250 de kilometri. Roșul oxigenului apare mai sus, unde aerul e atât de rar încât un atom are timp să-și elibereze energia înainte să fie lovit de altul. Rozul de la marginea de jos a perdelelor vine de la azot.
Când Soarele face furtună
De obicei, aurora se vede în nordul îndepărtat: Norvegia, Finlanda, Islanda, Canada. Cu cât furtuna e mai puternică, cu atât aurora coboară mai spre sud.
În mai 2024, o furtună foarte puternică a făcut-o vizibilă în toată România. Mulți oameni au fotografiat atunci cerul colorat în roz și violet. Asemenea furtuni sunt rare, dar se întâmplă.
Aurora slabă se vede uneori mai bine pe ecranul telefonului decât cu ochii. Camera ține obturatorul deschis mai mult și adună lumina. Ochiul nu poate face asta.
Cea mai puternică furtună solară cunoscută a avut loc în septembrie 1859. Astronomul englez Richard Carrington văzuse pe Soare o explozie de lumină. Aurorele s-au văzut apoi până aproape de tropice. Liniile de telegraf au luat-o razna: unii operatori au primit șocuri, iar unele mesaje au putut fi trimise cu bateriile deconectate, doar cu curentul făcut de furtună.
Azi, o furtună la fel de puternică ar putea strica sateliți și rețele de curent. De aceea, sateliții supraveghează Soarele zi și noapte.
Fapt sau legendă?
„Aurora e lumina Soarelui reflectată de gheața de la pol.”
„Aurora apare doar iarna.”
„O furtună solară poate afecta GPS-ul și rețelele de curent.”
Experiment: unde trage un magnet
Nu se știe încă
De sute de ani, oameni din nord povestesc că au auzit aurora: trosnituri și foșnete slabe. Mult timp, cercetătorii au crezut că e imaginație, pentru că aurora e la peste 100 de kilometri înălțime. Unele măsurători din Finlanda sugerează că sunetele ar putea veni din straturile de aer de foarte aproape de sol, în nopțile cu furtuni magnetice. Dovada nu e încă sigură.
Testul lui Kokodel
- NOAA Space Weather Prediction Center. Aurora; Space Weather Scales.
- NASA Science. Auroras: Earth's Northern and Southern Lights.
- Carrington R. C. Description of a singular appearance seen in the Sun on September 1, 1859. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 20, 1859.
- ESA. Space Weather.