Cum îți dai seama că un argument e greșit?
O discuție nu o câștigă cine vorbește mai tare. O câștigă cine gândește mai limpede. Îți arăt cum se verifică un argument, ca să nu te păcălească nimeni. Nici măcar propria minte.
Ce e un argument
Un argument are două părți. Premisele sunt lucrurile pe care le știm sau le presupunem. Concluzia e ce rezultă din ele.
Exemplul clasic, folosit de logicieni de sute de ani: „Toți oamenii sunt muritori. Socrate e om. Deci Socrate e muritor.” Dacă primele două sunt adevărate, a treia trebuie să fie adevărată.
Atenție, un argument poate fi perfect construit și totuși să ducă la o prostie. „Toate pisicile zboară. Mitzi e pisică. Deci Mitzi zboară.” Logica e în regulă. Problema e prima premisă, care e falsă.
Deci ai două verificări de făcut: premisele sunt adevărate? Și concluzia chiar rezultă din ele?
Logicienii au nume pentru cele două verificări. Un argument e valid când concluzia rezultă obligatoriu din premise, oricare ar fi ele. E corect (sau „solid”) când e valid și, în plus, premisele sunt adevărate. Primul care a studiat sistematic formele valide de raționament a fost Aristotel, acum aproape 2.400 de ani.
Capcanele cu nume
Oamenii fac aceleași greșeli de gândire de mii de ani. Atât de des, încât greșelile au primit nume. Se numesc sofisme.
Atacul la persoană: „N-are dreptate la mate, că e slab la fotbal.” Fotbalul n-are legătură cu matematica. Se critică omul, nu ideea.
Toată lumea face așa: „Toți au telefon, deci e bine să am și eu.” Poate e bine, poate nu. Faptul că o fac mulți nu e o dovadă.
Alb sau negru: „Ori ești cu mine, ori împotriva mea.” De obicei există și alte variante.
După, deci din cauza: „Am purtat ciorapii verzi și am câștigat, deci ciorapii aduc noroc.” Că ceva s-a întâmplat după nu înseamnă că s-a întâmplat din cauza aceea.
Autoritatea greșită: „Un cântăreț celebru spune că pastila asta te face mai deștept.” E expert la cântat, nu la medicină.
Multe sofisme au nume latinești, din școlile de logică medievale. Atacul la persoană e „ad hominem”, adică „către om”. „Toată lumea face așa” e „ad populum”, „către popor”. „După, deci din cauza” vine din „post hoc, ergo propter hoc”.
Mai e una vicleană: panta alunecoasă. „Dacă mănânci o bomboană, apoi vrei zece, apoi îți cad dinții.” Fiecare pas pare legat de următorul, dar nimeni nu arată că așa se și întâmplă.
Cum argumentezi bine
Ascultă tot ce spune celălalt înainte să răspunzi. Poți chiar repeta cu vorbele tale: „Deci tu zici că...”. Așa vezi dacă ai înțeles.
Adu dovezi, nu doar păreri: un exemplu, ceva ce ai văzut, ceva ce ai citit într-o sursă bună. Discută ideea, nu persoana.
Și poți să-ți schimbi părerea. „Ai dreptate, nu mă gândisem la asta” e un semn că gândești, nu că ai pierdut.
Trei întrebări de detectiv, pentru orice te încearcă să te convingă: Care sunt dovezile? Rezultă concluzia chiar din ele? Există altă explicație?
Și calculatoarele folosesc logică. În ele sunt milioane de porți logice care lucrează cu trei operații: ȘI, SAU, NU. De exemplu: „Dacă butonul e apăsat ȘI ușa e închisă, ATUNCI pornește aparatul.” Orice program, de la un joc la un robot, e construit din reguli de felul ăsta, așezate unele peste altele.
Fapt sau legendă?
„Dacă o idee o cred aproape toți oamenii, înseamnă că e adevărată.”
„Un argument poate fi construit perfect logic și totuși să aibă o concluzie falsă.”
„Dacă știi numele sofismelor, nu mai cazi niciodată în ele.”
Experiment: vânătoarea de sofisme
Nu se știe încă
Cercetătorii au arătat că oamenii pot învăța să recunoască unele capcane ale gândirii. Nu e însă clar cât de mult rămâne din antrenament după luni și ani și dacă ce înveți la un subiect te ajută și la altul. Studiile au rezultate diferite, iar întrebarea e încă discutată.
Testul lui Kokodel
- Aristotel. Analitica primă (din Organon).
- Encyclopædia Britannica. „Fallacy”.
- Kahneman D. Thinking, Fast and Slow. Farrar, Straus and Giroux, 2011.
- Pronin E., Lin D. Y., Ross L. „The Bias Blind Spot: Perceptions of Bias in Self Versus Others”. Personality and Social Psychology Bulletin, 2002.