Cum a ajuns girafa să aibă gâtul lung?
Neamul meu arată cam la fel de zeci de milioane de ani. Girafele s-au schimbat mult mai mult în timpul ăsta. Cum se schimbă un animal fără să vrea?
Niciun pui nu e la fel
Frații seamănă cu părinții, dar nu sunt identici. Unul e mai înalt, altul aleargă mai repede. La animale e la fel: într-un cuib, unii pui au ciocul puțin mai lung, alții penele puțin mai închise.
Instrucțiunile după care e construit un corp stau în ADN, o moleculă lungă din fiecare celulă. Puiul primește jumătate de la mamă și jumătate de la tată. Iar uneori, la copiere, apare o mică greșeală, care îl face și mai diferit.
Greșelile de copiere se numesc mutații. Cele mai multe nu schimbă nimic vizibil. Unele sunt dăunătoare. Foarte puține ajută animalul în locul unde trăiește. Amestecul de la părinți și mutațiile fac ca într-o populație să existe mereu diferențe între indivizi. Fără diferențe, natura n-ar avea din ce alege.
Moliile din Anglia
În Anglia trăiește molia mestecenilor. Cele mai multe erau deschise la culoare, cu pete, ca scoarța copacilor. Câteva se nășteau negre. Pe scoarța deschisă, păsările le vedeau și le mâncau mai ușor pe cele negre.
În secolul al XIX-lea, fumul fabricilor a înnegrit copacii. Acum moliile negre se vedeau mai greu. Ele au trăit mai mult și au avut mai mulți pui negri. În câteva zeci de ani, în orașele cu fabrici, cele mai multe molii erau negre.
Moliile nu și-au schimbat culoarea pentru că au vrut. Fiecare a rămas cum s-a născut. S-a schimbat doar câte molii de fiecare fel ajungeau să aibă pui. Asta e selecția naturală.
După ce aerul s-a curățat, în a doua jumătate a secolului XX, moliile deschise la culoare au redevenit cele mai multe. Cercetătorii au urmărit schimbarea an de an.
Darwin și gâtul girafei
În 1835, tânărul naturalist englez Charles Darwin a ajuns pe insulele Galápagos, în Oceanul Pacific. A strâns păsări, plante și observații. Ani la rând s-a gândit la ce văzuse. În 1859 a publicat o carte care explica selecția naturală.
Mult timp s-a crezut că girafele și-au lungit gâtul întinzându-se după frunze, iar puii moșteneau gâtul întins. Nu e așa: dacă faci mușchi la sport, copiii tăi nu se nasc cu mușchi.
Explicația de azi: girafele născute cu gâtul puțin mai lung ajungeau la mai multă mâncare sau câștigau mai des luptele, deci aveau mai mulți pui.
Ideea că animalele moștenesc ce au dobândit în viață e asociată cu naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck, de la începutul secolului al XIX-lea. Experimentele de mai târziu n-au confirmat-o pentru trăsături ca mușchii sau gâtul.
Pentru girafă, cercetătorii discută două avantaje: frunzele de sus, la care nu ajung alte animale, și luptele dintre masculi, care se lovesc cu gâtul. Probabil au contat amândouă.
Fapt sau legendă?
„Girafa are mai multe vertebre în gât decât omul.”
„Darwin a înțeles evoluția pe loc, privind ciocurile cintezoilor din Galápagos.”
„Blana ursului polar nu e albă, iar pielea lui e neagră.”
Experiment: vânătoarea de molii
Nu se știe încă
Frunzele de sus sau luptele dintre masculi? Unele studii au găsit că girafele mănâncă des la înălțimea umerilor, nu sus de tot. Altele au găsit că femelele au gâtul la fel de lung ca masculii, ceea ce nu se potrivește cu ideea luptelor. Fosilele de girafe vechi sunt puține, așa că discuția continuă.
Testul lui Kokodel
- Darwin C. On the Origin of Species. John Murray, 1859.
- Cook L. M., Grant B. S., Saccheri I. J., Mallet J. Selective bird predation on the peppered moth: the last experiment of Michael Majerus. Biology Letters 8, 2012.
- Simmons R. E., Scheepers L. Winning by a neck: sexual selection in the evolution of giraffe. The American Naturalist 148, 1996.
- Benton M. J. et al. Dinosaurs and the island rule: The dwarfed dinosaurs from Haţeg Island. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology 293, 2010.