Cum vede ochiul?
Eu am o pleoapă în plus, transparentă, ca să văd sub apă. Tu n-ai. Dar ochii tăi fac oricum ceva uimitor: transformă lumina în mesaje pentru creier.
Vezi lumina, nu lucrurile
Ochii nu trimit nimic spre lucruri. E invers. Lumina de la Soare sau de la un bec lovește masa, mingea, o carte, sare de pe ele și intră în ochii tăi. Fără lumină nu vezi nimic.
Lumina e cel mai rapid lucru cunoscut: aproape 300.000 de kilometri pe secundă. De la Soare până la noi face cam 8 minute. Așa că lumina Soarelui pe care o vezi acum a plecat de acolo acum 8 minute.
Drumul luminii prin ochi
Partea neagră din mijlocul ochiului, pupila, e de fapt o gaură prin care intră lumina. În jurul ei e irisul, inelul colorat. Irisul e un mușchi: când e multă lumină strânge pupila, când e întuneric o deschide.
După pupilă, lumina trece prin cristalin, o lentilă moale și transparentă. Cristalinul strânge razele pe fundul ochiului, pe retină, un strat subțire de celule care simt lumina.
Retina are două feluri de celule care simt lumina. Bastonașele, peste 100 de milioane, lucrează în lumină slabă, dar nu deosebesc culorile. Conurile, aproximativ 6 milioane, au nevoie de mai multă lumină și văd culorile. De aceea, seara târziu, lucrurile par gri.
Celulele astea transformă lumina în semnale electrice. Semnalele pleacă prin nervul optic spre partea din spate a creierului, unde se face, de fapt, imaginea pe care o „vezi”.
Lumea, cu capul în jos
Când trece prin cristalin, lumina se încrucișează. Razele de sus ajung jos, cele de jos ajung sus. Pe retina ta, lumea e întoarsă cu susul în jos.
Nu vezi lumea răsturnată pentru că creierul nu „citește” imaginea ca pe o poză. El a învățat să lege ce primește de felul în care te miști și pui mâna pe lucruri.
În 1896 și 1897, psihologul american George Stratton a purtat zile la rând o lentilă care întorcea lumea cu susul în jos. La început se împiedica și apuca greșit lucrurile. După câteva zile se descurca tot mai bine, iar lumea îi părea tot mai puțin ciudată. Experimentul arată cât de mult învață creierul să vadă.
De ce poartă unii oameni ochelari
La unii oameni, ochiul e puțin prea lung, iar razele se întâlnesc înaintea retinei. Imaginea lucrurilor îndepărtate ajunge încețoșată. Se numește miopie: vezi bine aproape, dar nu departe. Ochelarii au lentile care mută locul în care se întâlnesc razele chiar pe retină.
Cercetările arată că timpul petrecut afară, la lumina zilei, scade riscul de miopie la copii. Dacă vezi încețoșat, spune-i unui adult: un medic de ochi îți poate verifica vederea.
Fapt sau legendă?
„Dacă mănânci mulți morcovi, ajungi să vezi pe întuneric.”
„Albinele văd o lumină pe care noi n-o vedem.”
„Creierul îți „pictează” singur o parte din ce vezi.”
Experiment: găsește-ți pata oarbă
Pata oarbă e locul în care fibrele nervoase ale retinei se adună și ies din ochi ca nerv optic. Acolo nu încape nicio celulă care să simtă lumina. Cu ambii ochi deschiși, fiecare ochi acoperă pata celuilalt, de aceea gaura nu se vede niciodată în viața de zi cu zi.
Nu se știe încă
În multe țări, numărul copiilor miopi a crescut mult în ultimele decenii, mai ales în Asia de Est. Lumina zilei pare să protejeze ochii, iar cititul mult de aproape e și el bănuit. Dar cât contează fiecare și cum anume crește ochiul prea lung, cercetătorii încă studiază.
Testul lui Kokodel
- Purves D. et al. Neuroscience. Oxford University Press.
- Stratton G. M. Vision without inversion of the retinal image. Psychological Review 4, 1897.
- Organizația Mondială a Sănătății. World report on vision, 2019.
- Holden B. A. et al. Global prevalence of myopia and high myopia and temporal trends from 2000 through 2050. Ophthalmology 123, 2016.