Ce au inventat cu adevărat românii celebri?

Pe 18 martie 1906, lângă Paris, Traian Vuia a pornit cu avionul lui pe un câmp, pe propriile roți, cu propriul motor, și s-a ridicat singur de la sol. A zburat aproximativ 12 metri, la un metru înălțime. Frații Wright zburaseră mai mult, din 1903, dar porneau de pe o șină.

Hermann Oberth s-a născut în 1894 la Sibiu. În 1923 a publicat o carte despre cum ar putea rachetele să ajungă în spațiu, cu calcule serioase. E socotit unul dintre părinții zborului spațial.

Zborurile lui Vuia au fost salturi scurte, fără control al direcției. De aceea istoricii nu le socotesc „primul zbor cu avionul”. Ce a arătat Vuia e altceva, important: că un aparat mai greu decât aerul poate porni de pe roți, pe teren plat, doar cu forța motorului.

Henri Coandă a construit în 1910 un avion fără elice, cu un ventilator închis într-un tub, învârtit de un motor obișnuit. L-a expus la Paris. Mai târziu a povestit că a zburat cu el și s-a prăbușit, dar nu există nicio dovadă din acea vreme. Sigur e altceva: efectul Coandă, pe care l-a studiat și patentat.

În 1827, la Paris, Petrache Poenaru a primit un brevet pentru o „pană portabilă fără sfârșit, care se alimentează singură cu cerneală”. Era un strămoș al stiloului. Existaseră și înainte încercări de pene cu rezervor, dar a lui e printre primele brevetate.

Pe la 1923, inginerul Aurel Persu a construit la Berlin o mașină în formă de picătură de apă, cu roțile ascunse în caroserie, ca să taie aerul cât mai ușor. Mașina e păstrată azi la București.

Gogu Constantinescu a creat teoria sonicității: transmiterea forței prin vibrații într-un lichid, nu prin roți dințate sau curele. Cu ea a construit, în Primul Război Mondial, un mecanism folosit la avioanele britanice.

Ștefan Odobleja, medic militar, a publicat în 1938-1939 o carte despre „psihologia consonantistă”, cu idei despre sisteme care se corectează singure. Unii îl numesc precursor al ciberneticii, știința fondată de Norbert Wiener în 1948. Ideile au semănat, dar nu există dovezi că Wiener i-a cunoscut cartea.

Victor Babeș a scris în 1885, împreună cu francezul Victor Cornil, unul dintre primele tratate despre bacterii din lume. A descoperit niște paraziți ai sângelui care azi îi poartă numele: Babesia.

În 1913, în timpul unui război din Balcani, holera a izbucnit printre soldații români. Medicul Ion Cantacuzino a organizat vaccinarea lor în plină epidemie, iar cazurile au scăzut mult. Mai târziu a fondat institutul care îi poartă numele.

Nicolae Paulescu a arătat că un extract din pancreas, numit de el „pancreină”, scade zahărul din sânge la câini. A publicat în 1921. Câteva luni mai târziu, la Toronto, Frederick Banting, Charles Best și colegii lor au purificat insulina și au tratat primii oameni. Premiul Nobel din 1923 a mers la Banting și John Macleod. Mulți cercetători cred că și Paulescu ar fi meritat recunoaștere.

Oamenii importanți nu sunt perfecți. Paulescu a scris și texte pline de ură împotriva evreilor. Putem recunoaște o descoperire și, în același timp, să spunem clar că alte idei ale aceluiași om au fost greșite și periculoase.

Ana Aslan a condus din 1952 la București unul dintre primele institute din lume dedicate bătrâneții. Tratamentul ei pe bază de procaină a fost foarte faimos, dar studiile ulterioare nu au arătat că ar întineri oamenii.

Constantin Brâncuși s-a născut în 1876 la Hobița, în Gorj. A ajuns la Paris și a schimbat sculptura lumii. În loc să copieze exact o pasăre, a încercat să sculpteze zborul însuși: „Pasărea în văzduh” e o formă lungă, lucioasă, care pare să țâșnească în sus.

La Târgu Jiu a ridicat un ansamblu pentru eroii Primului Război Mondial: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit, cu modulele ei repetate, care par să urce la nesfârșit.