Cum se face o carte?
Cartea din mâna ta a trecut pe la mai mulți oameni decât crezi. Și se sprijină pe o idee de acum aproape 1.000 de ani: litere care se pot muta.
De la idee la raft
Totul începe cu autorul, care scrie, șterge și rescrie. Prima variantă se numește ciornă și aproape niciodată nu e bună. Multe cărți celebre au fost refuzate de mai multe edituri înainte să fie publicate.
Când o editură acceptă manuscrisul, un redactor îl citește atent și spune ce nu merge: un capitol lung, un personaj fără sens. Autorul rescrie. Apoi corectorul vânează greșelile: virgule puse aiurea, „ia” în loc de „i-a”.
Ilustratorul și designerul fac coperta, aleg literele și așază textul în pagină. La tipografie, paginile se tipăresc, se pliază, se cos sau se lipesc și se taie. Apoi cărțile pleacă spre librării.
Autorul primește de obicei un procent din prețul fiecărei cărți vândute, iar dreptul de a-i folosi textul îl are editura doar prin contract. Paginile nu se tipăresc una câte una: pe o coală mare încap 8, 16 sau 32 de pagini, așezate întoarse și amestecate. După ce coala e pliată, ele ajung în ordinea bună. Grupul de pagini pliat se numește fascicul.
Literele care se mută
Înainte de tipar, în Europa, fiecare carte era copiată de mână, literă cu literă, adesea de călugări. O carte groasă putea dura luni sau ani.
Pe la 1450, la Mainz, în Germania, Johannes Gutenberg a pus la punct un sistem: litere mici de metal, câte una pentru fiecare semn, așezate în rânduri, unse cu cerneală și apăsate pe hârtie cu o presă. După o pagină, literele se desfăceau și se refoloseau.
Literele de metal sunt în oglindă. Pe hârtie se întorc și ies citibile.
Gutenberg n-a fost primul care a folosit litere mobile. În China, pe la 1040, Bi Sheng făcea litere din lut ars. În Coreea, în 1377, s-a tipărit cu litere de metal o carte budistă care s-a păstrat până azi. Ce a adus Gutenberg e un sistem întreg: un fel de a turna repede litere identice, o cerneală pe bază de ulei și presa. Așa tiparul a putut face cărți multe și ieftine.
Primele cărți tipărite la noi
În 1508, călugărul Macarie a tipărit în Țara Românească un Liturghier, o carte de slujbă, în limba slavonă, limba bisericii de atunci.
La Brașov, diaconul Coresi a tipărit, începând de pe la 1560, unele dintre primele cărți în limba română. Pentru că circulau în mai multe regiuni, cărțile lui au ajutat ca româna scrisă să semene tot mai mult de la un loc la altul.
Din copac în pagină
Hârtia a fost inventată în China, acum aproximativ 2.000 de ani. Azi se face cam așa: lemnul e tocat și fiert până devine o pastă de fibre. Pasta se întinde subțire pe o sită, apa se scurge, iar foaia se presează și se usucă între cilindri fierbinți.
O mașină modernă de hârtie poate fi mai lungă decât un teren de fotbal. Cele mai rapide scot o bandă de hârtie care aleargă cu peste 100 de kilometri pe oră.
Hârtia ieftină din lemn conține lignină, substanța care face lemnul tare. Cu lumina și aerul, lignina se descompune și îngălbenește foaia. Mirosul de carte veche vine tot din substanțele hârtiei care se descompun încet. Chimiștii au găsit în el și vanilină, aceeași substanță care dă mirosul de vanilie.
Fapt sau legendă?
„Gutenberg a inventat primul tiparul cu litere mobile.”
„Mirosul cărților vechi are în el o urmă de vanilie.”
„Literele de tipar se scriu normal, ca să poată fi citite de tipograf.”
Experiment: cartea ta, cu un tipar în oglindă
Nu se știe încă
Avem cărți tipărite acum peste 500 de ani care se citesc și azi. Nu știm dacă fișierele de acum vor putea fi deschise peste 500 de ani: formatele se schimbă, aparatele dispar, discurile se strică. Bibliotecile mari copiază și mută mereu fișierele pe suporturi noi, dar nimeni nu știe încă metoda care să le țină sigur câteva secole.
Testul lui Kokodel
- Eisenstein E. L. The Printing Revolution in Early Modern Europe. Cambridge University Press, 1983.
- Strlič M. et al. Material Degradomics: On the Smell of Old Books. Analytical Chemistry, 2009.
- Kurlansky M. Paper: Paging Through History. W. W. Norton, 2016.
- UNESCO Memory of the World. Baegun hwasang chorok buljo jikji simche yojeol (vol. II).