Cum spune un pictor o poveste cu culori?

Cele mai vechi picturi cunoscute au zeci de mii de ani. În peșteri din Franța, Spania și Indonezia, oamenii au pictat bizoni, cai, porci sălbatici și contururi de mâini.

În peștera Lascaux, din Franța, sunt sute de animale pictate acum aproximativ 17.000 de ani. Sunt atât de vii încât par să alerge pe pereți.

Culorile erau din pământ și pietre măcinate: ocru roșu și galben, din oxizi de fier, și negru, din cărbune sau din oxid de mangan. Le amestecau cu apă sau cu grăsime. Contururile de mâini se făceau suflând vopseaua peste o mână lipită de perete, uneori printr-un tub.

Într-o peșteră din insula Sulawesi, în Indonezia, un porc sălbatic pictat a fost datat la cel puțin 45.500 de ani. E printre cele mai vechi picturi cu animale cunoscute.

Când amesteci lumini colorate, iese mai deschis. Când amesteci vopsele, iese mai închis. De ce? O vopsea își ia culoarea din lumina pe care NU o înghite. Două vopsele amestecate înghit împreună mai multă lumină, deci rămâne mai puțină care să ajungă la ochi.

Pictorii pornesc de la trei culori de bază: galben, roșu și albastru. Din ele obțin aproape orice nuanță.

Fizicienii numesc asta amestec substractiv. La imprimante, cele trei culori de bază sunt de fapt galben, magenta (un roz-violet) și cyan (un albastru-verzui), care dau mai multe nuanțe curate decât roșul și albastrul clasic.

Truc de pictor: ca să închizi o culoare, adaugi puțin din culoarea ei complementară, cea opusă pe roata culorilor, în loc de negru. Roșu cu un strop de verde, albastru cu un strop de portocaliu. Umbrele arată mai vii așa.

Multă vreme, pictorii n-au avut o regulă sigură pentru distanță. Apoi, la începutul anilor 1400, la Florența, arhitectul Filippo Brunelleschi a arătat cum funcționează perspectiva.

Regula: liniile paralele care se depărtează de tine par să se întâlnească într-un singur punct, la orizont, numit punct de fugă. Uită-te pe o stradă lungă și dreaptă: marginile ei par să se apropie în depărtare, deși știi că nu se apropie.

Brunelleschi a pictat o clădire din Florența pe o tăbliță cu o gaură în mijloc. Te uitai prin gaură, din spate, într-o oglindă ținută în față, și comparai pictura cu clădirea adevărată. Câțiva ani mai târziu, în 1435, Leon Battista Alberti a scris regulile într-o carte pentru pictori, „Despre pictură”.

Mai multe mănăstiri din nordul Moldovei au pereții pictați și pe dinafară, cu scene din Biblie, de aproape 500 de ani. Albastrul de la Voroneț e cunoscut în toată lumea, iar bisericile sunt în patrimoniul UNESCO.

Nicolae Grigorescu a pictat țărani, care cu boi și peisaje luminoase, cu tușe rapide. A început ca ucenic la un pictor de biserici, pe la 10 ani. Ștefan Luchian e celebru pentru florile lui, pictate și în anii în care o boală grea îi slăbea mâinile.

Pictorii de icoane folosesc de secole tehnica numită tempera: pigmenți amestecați cu gălbenuș de ou. Oul se întărește și prinde culoarea ca un lac. Multe icoane vechi își păstrează culorile vii după sute de ani.