Cum ține minte creierul?
Știi sute de cuvinte, regulile jocurilor tale și drumul spre casă. Dar uiți unde ai pus încărcătorul acum zece minute. Nu e o greșeală a creierului. E felul în care alege ce păstrează.
Trei sertare
Primul sertar ține tot ce vezi și auzi doar o clipă. Aproape totul se șterge imediat. Merge mai departe doar ce primește atenția ta.
Al doilea e memoria de lucru, tabla de scris a minții. Ține ce folosești chiar acum, de exemplu un număr de telefon până îl scrii. Încap puține lucruri deodată.
Al treilea e memoria de lungă durată: o arhivă uriașă, în care stau cuvintele, amintirile și cum se merge pe bicicletă.
În 1956, psihologul George Miller a scris că oamenii pot ține în memoria de lucru cam 7 lucruri, cu unul-două în plus sau în minus. Cercetările de mai târziu, de exemplu ale psihologului Nelson Cowan, arată că limita reală e mai mică: cam 4 bucăți, dacă nu ai voie să le repeți în gând.
O zonă din adâncul creierului, hipocampul, ajută la mutarea amintirilor noi în arhivă. Fără el, oamenii pot păstra amintirile vechi, dar nu mai pot face altele noi.
Trucul grupării
Încearcă să ții minte șirul 185919181989. Sunt 12 cifre, greu. Acum taie-l în trei: 1859, 1918, 1989. Dacă știi că sunt anii Unirii Principatelor, ai Marii Uniri și ai Revoluției, ai de ținut minte doar trei lucruri.
Trucul se numește grupare. Nu mărește tabla de scris, dar pune pe ea bucăți mai mari.
Așa își amintesc maeștrii de șah o tablă întreagă după o privire de câteva secunde. Nu văd 25 de piese, ci câteva grupuri cunoscute, ca pe niște cuvinte. Când piesele sunt puse la întâmplare, într-o poziție care n-ar apărea într-o partidă, avantajul lor aproape dispare. Asta au arătat experimentele psihologilor William Chase și Herbert Simon, în 1973.
Curba uitării
În 1885, psihologul german Hermann Ebbinghaus a învățat pe de rost sute de silabe fără sens și a măsurat cât de repede le uită. Uitarea era foarte rapidă la început, apoi încetinea.
A mai găsit ceva: fiecare repetare încetinește uitarea. E mai bine să repeți puțin și des, la distanță (azi, mâine, peste trei zile) decât mult, o singură dată, cu o seară înainte de test.
Recitirea pare muncă, pentru că textul ți se pare cunoscut. Dar „cunoscut” nu e același lucru cu „știu”. Încearcă să-l spui cu cartea închisă și vezi diferența.
Psihologii numesc asta efectul testării: când îți scoți singur informația din memorie, o întărești mai mult decât dacă o citești încă o dată. Într-un experiment din 2006, studenții care s-au testat au ținut minte textul mult mai bine după o săptămână decât cei care l-au recitit, deși cei care l-au recitit erau mai siguri pe ei.
Somnul ajută și el: în timpul nopții, creierul reia și întărește o parte din ce ai învățat ziua.
Fapt sau legendă?
„Folosim doar 10% din creier.”
„Peștii-aurii țin minte doar trei secunde.”
„O amintire se poate schimba fără să-ți dai seama.”
Experiment: palatul memoriei
Nu se știe încă
Știm că o amintire nu stă într-un singur neuron, ci în legăturile dintre mulți neuroni. Dar nu știm încă exact cum sunt scrise acolo amintirile și de ce unele rămân o viață întreagă, iar altele dispar într-o zi. Nici despre neuronii noi nu e o părere comună: cercetătorii încă se contrazic dacă hipocampul unui adult mai face neuroni noi.
Testul lui Kokodel
- Miller G. A. The magical number seven, plus or minus two: Some limits on our capacity for processing information. Psychological Review 63, 1956.
- Cowan N. The magical number 4 in short-term memory: A reconsideration of mental storage capacity. Behavioral and Brain Sciences 24, 2001.
- Ebbinghaus H. Über das Gedächtnis (Despre memorie), 1885.
- Roediger H. L., Karpicke J. D. Test-enhanced learning: Taking memory tests improves long-term retention. Psychological Science 17, 2006.